Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 și normele sale de aplicare, privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare, se stabilesc condiţiile în care creditorii aprobă solicitările, perioada de amânare şi perioada de prelungire a creditelor amânate, iar în cazul împrumuturilor ipotecare, modul de eşalonare şi garantare a dobânzilor.

Pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare la plată a ratelor scadente se stabileşte conform opţiunii debitorului, ce poate fi exprimată o singură dată, şi este cuprinsă între o lună şi 9 luni, fără a putea depăşi data de 31 decembrie 2020. Scadenţa ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020.

Este necesară pentru persoanele fizice o declaraţie pe proprie răspundere că le-au fost afectate veniturile faţă de situaţia anterioară declanşării situaţiei de urgenţă, iar în cazul creditelor ipotecare modificarea clauzelor contractuale la creditele ipotecare se realizează fără încheierea de acte adiţionale, a precizat Ministerul Finanţelor.

Normele de aplicare a OUG nr. 37/2020 exemplifică cauzele care urmează a fi luate în calcul la creditele ipotecare, menţionând că băncile nu trebuie să se limiteze la acestea: intrarea debitorului/membrilor familiei acestuia în şomaj tehnic ca efect al închiderii/restrângerii activităţii angajatorului, concedierea debitorului/membrilor familiei acestuia, reducerea salariului debitorului/membrilor familiei acestuia, plasarea debitorului în carantină instituţionalizată sau izolare la domiciliu, îmbolnăvirea cu COVID-19, şi altele asemenea.

Decizia de aprobare va conţine numărul de rate care au fost solicitate de debitor pentru suspendarea la plată şi se comunică debitorului în format letric sau prin poşta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanţă oferit de creditor. Decizia poate fi comunicată şi telefonic, cu respectarea obligaţiei creditorului de înregistrare a convorbirii, după caz, în funcţie de opţiunea exprimată de debitor.

Plata de către debitor a creanţei reprezentând dobânda totală aferentă perioadei de suspendare la plată acordată creditelor ipotecare se va face eşalonat, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de suspendare, în 60 de rate lunare egale, fără perceperea de dobândă.

Poate beneficia de acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor debitorul care transmite solicitarea către creditor cel mai târziu în 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, respectiv 30 martie 2020.